CASMB: Mii de asigurați, invitați încă din ianuarie să-și ia cardurile de sănătate, se înghesuie acum

CASMB: Mii de asigurați, invitați încă din ianuarie să-și ia cardurile de sănătate, se înghesuie acum
Publicat: 14/05/2015, 17:12

„Sunt 14.178 de asigurați care au fost invitați telefonic sau prin SMS, în intervalul ianuarie – mai, să-și ridice cardurile de sănătate și nu au venit. La sediul CASMB din strada Vasile Lascăr erau, joi dimineața, 14.178 de carduri de sănătate neridicate, deci puteau veni să le ia 14.178 de asigurați. Dacă până în 1 mai veneau să-și ridice cardurile de sănătate cam 200 de asigurați pe zi, după 1 mai numărul lor a crescut de aproape cinci ori. De aceea cozile la sediul din Vasile Lascăr rămân mari încă”, a declarat, agenției MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al CASMB, Cristina Călinoiu.

Potrivit purtătorului de cuvânt, spre exemplu, joi dimineață, la ora 8.00, au fost invitați prin SMS sau telefonic să-și ridice cardurile aproape 1.500 de persoane.

„Numai în această dimineață, la ora 8.00 au fost invitați alți 1.000 – 1.500 de asigurați să-și ridice cardurile, pe lângă aceștia sunt și cei care nu au răspuns invitației făcute de noi încă din luna ianuarie. Luni, spre exemplu, vom avea de distribuit la sediul din Vasile Lascăr probabil 16.000 de carduri de sănătate”, a mai spus Cristina Călinoiu.

Până în 14 mai au fost eliberate 59.869 de carduri dintre care 23.288 prin medicii de familie, la solicitarea acestora, și 22.403 direct asiguraților, care au fost înștiințați telefonic sau prin SMS să vină să le ridice, a mai precizat Călinoiu.

Din 1 mai, potrivit reglementărilor în vigoare, asigurații trebuie să utilizeze obligatoriu cardul național de sănătate la fiecare serviciu medical primit. Furnizorii de servicii medicale trebuie însă să le asigure și pacienților care nu prezintă cardul, pentru că nu l-au primit încă sau refuză să îl folosească din motive religioase.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Radu Mazăre va fi eliberat din închisoare
Radu Mazăre, tătic pentru a doua oară! A dezvăluit sexul bebelușului + Ce nume a...
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
Două femei care au vrut să le dea fructe unor muncitori au fost bătute de...
Fostul edil al Constanței a fost eliberat, iar... Soția lui Radu Mazăre este însărcinată! Primele...
TEST IQ | Aceste două poze par identice, dar nu sunt. Găsiți diferențele
Raisa Maria, fetiţa de 2 ani şi 5 luni dispărută la Breasta, în Dolj, este...
Armata, din nou obligatorie? Ce se întâmplă dacă cineva îl refuză: „Un viitor mai periculos”
La ce sumă ajunge, de la 1 septembrie, pensia unui român care și-a desfășurat întreaga...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Iei amendă dacă depășești cu 1 km/h viteza maximă? Cum contești sancțiunea?
Exerciţii militare cu câini-roboţi progamaţi de chinezi să ucidă
Apariție STRANIE în spațiul cosmic! Ce au observat cercetătorii?
Elena Udrea aruncă bomba. Cine conduce România: Ne-am pus pres...
Primele imagini de la cununia religioasă a lui Vincenzo Aiello. Fostul concurent de la Chefi...
VIDEO Infern într-un parc de distracții: cel puțin 27 de copii și părinți au murit...
Cosmin, dezamăgit de faptul că Ștefania a fost interesată de preferințele lui Antoni. “Evident că...
Imaginea bizară cu Radu Ștefan Bănică într-un sicriu. De ce a făcut artistul acest gest:...
BANCUL ZILEI. Servitoarea familiei Bulă este concediată. – Doamna Bubulina, înainte de a pleca vreau...
Cercurile radio ciudate din Univers, un fenomen care nedumerește astronomii
×